Proiectul SPER
Sprijin personalizat pentru fiecare copil
Proiectul „SPER – Sprijin Personalizat pentru Educația și Reușita copiilor cu CES” îi ajută pe copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale și dizabilități, împreună cu familiile lor, să rămână în școală și să învețe cu încredere. Le oferă activități educaționale adaptate, consiliere, tabere tematice și resurse moderne de sprijin.
Proiectul este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu trei școli: școala noastră, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava și Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești.
Uniunea Europeană
- Cod MySMIS: 341855
- Perioada: ianuarie 2026 – decembrie 2028 (trei ani școlari)
- Valoare: 2.788.923,11 lei
- Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Suceava
- Manager de proiect: prof. Ioan Cezar Anuței
Ce își propune SPER
101
cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități, din cele trei școli partenere
40
implicați în activități, consiliere și grupuri de suport
3
dotate cu echipamente și tehnologii asistive
80
de copii care rămân în școală sau își îmbunătățesc rezultatele
Ce oferă proiectul
Pentru copii
- activități de educație prin sport, muzică, teatru și arte;
- trei tabere tematice;
- consiliere individuală;
- ateliere de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale.
Resurse adaptate
- trei Camere Resursă pentru sprijin educațional și psihopedagogic;
- echipamente și tehnologii asistive;
- o platformă educațională accesibilă, cu jocuri și materiale interactive;
- kituri de informare pentru fiecare copil din proiect.
Pentru părinți
- grupuri de suport și sesiuni de consiliere;
- zece întâlniri de informare „Împreună reușim!”.
Pentru comunitate
- o campanie de conștientizare despre incluziunea în școală;
- 30 de newslettere cu informații și exemple de bune practici;
- cel puțin cinci parteneriate cu instituții din sport, cultură și audiovizual.
La școala noastră
Din cei 101 copii din proiect, 33 sunt elevi ai școlii noastre. În școala noastră, de proiect s-au ocupat prof. dr. Katalin Tiron și psiholog Mihaela Dranca. Activitățile au continuat și în vacanța de vară.
„Universul meseriilor”
Elevii au descoperit meserii practice prin jocuri și imagini, și-au ales meseria preferată și au exersat, pas cu pas, completarea fișei de înscriere la liceu sau la școala profesională. Fiecare a primit la final diploma de „Viitor meseriaș”.
Pregătire pentru tabără și drumeție
Reguli de circulație și de comportament în tabără, apoi o drumeție scurtă în apropierea școlii, în care elevii au exersat mersul în grup, traversarea corectă a drumului și grija față de natură.
Tabăra de vară
În această vară a avut loc tabăra de vară a proiectului.
Cum se intră în proiect
Participanții se selectează în fiecare an școlar. Pot participa elevii cu cerințe educaționale speciale care au certificat de orientare școlară valabil, împreună cu părinții lor. Dosarul se depune la secretariatul școlii, iar anunțul de selecție, cu calendarul complet, se publică pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și la sediul școlii.
Momente din proiect



Proiect finanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.